Am crescut la bloc, dar intr-un orasel mic de munte si intr-o perioada cind pe strazile din cartier puteam sa jucam lejer tenis pe strada, pentru ca masinile treceau foarte rar pe acolo. Dincolo de blocuri incepeau dealurile impadurite si noi ne gaseam frecvent de joaca printre copacii batrini. Era un fel de parc natural al orasului.

In perioadele de vacanta cel putin jumatate din zi eram afara la joaca in aer liber. De multe ori toata ziua o dedicam umblatului prin padure dupa fragi sau zmeura sau mure.

Noi nu aveam program la televizor decit citeva ceasuri seara de la 7 – asta in cazul in care aveam televizor (eu aveam 10 ani cind a aparut o asemenea minune in casa).

Magazinele noastre de zi cu zi erau aprozarul, magazinul de piine, cel de lactate si celebra Alimentara de la care de 1 leu primeam o punga mare de biscuiti varsati sau un buzunar de bomboane (dropsuri) tari si cu gust de fructe. Nu Barney, nu Kinderpinguy, nu tot felul de E-uri.

In fiecare toamna tata cumpara lazi mari cu mere rosii care stateau bine acolo, invelite mar cu mar in hirtie de ziar. Le terminam abia prin februarie – martie. Erau mere romanesti, de unde altele? – pe vremea aia era sarbatoare mare daca vedeam de doua ori pe an portocale sau banane…

Prin luna august incepea mama sa faca gemuri, compoturi, si tot atunci mai aparea in casa ceva ce asteptam cu multa nerabdarea: borcanele imense (10 – 15 litri fiecare) cu miere. Cam astea erau sursele noastre de vitamine si de energie.

Pe timpul vacantei de vara la scoala noastra (avea clase de la 1-a la a12-a) puteam sa mergem sa facem sport (erau profesori de sport care veneau special ca sa ne antreneze in tot felul de jocuri sportive si sa supravegheze activitatile ca sa nu apara accidente).

Cel mai mult imi placea sa merg la tara, in zona de ses de unde era tata, un sat plin de verdeata pe malul unui lac. Era o placere grozava sa merg dimineata descult prin iarba plina de roua, insotind-o pe mamaie la cules de “buruieni” (ierburi pe care le dadeau la animale). Deseori ma lasa pe mine sa umplu sacii cu iarba si ea se ocupa cu strinsul altor “buruieni”: aduna traista ciobanului, coada calului, rostopasca, patlagina, sunatoare, izma – cite si mai cite… Le aduna si le punea cu sfintenie la uscat in “camera din fata” (camera in care obisnuiau sa primeasca si sa culce oaspetii mai deosebiti). Acele plante erau folosite constant toata perioada anului, dar mai ales in sezonul rece ca ceaiuri pentru tot felul de suferinte. Oamenii satului aveau un adevarat cult si un respect deosebit pentru ceea ce natura le oferea cu generozitate, dar mai ales cunosteau aceste plante cu ajutorul carora se tratau si se ingrijeau. Sigur ca se mai si imbolnaveau, sigur ca mai mergeau la doctor, ajungeau si sa se interneze prin spitale – dar consumau fara exces numai hrana naturala din gospodarie, se ingrijeau de sanatatea lor si erau vesnic in miscare. La tara daca nu te misti, n-ai. Si nu-ti da nimeni daca nu muncesti – e o alta lume, mult mai aspra (ca si viata lor) dar si mult mai simpla, cu reguli clare si foarte bine ancorata in natura. Acolo omul e mult mai legat de natura (de fapt traieste in sinul ei..) si asta-i marcheaza viata zi de zi. As zice ca asta-l tine in picioare.

Asadar, sint unul din generatiile crescute “cu cheia de git” si am crescut facind sport, mincind o multime de fructe atit cultivate cit si salbatice, de padure, multa miere. Timpul liber insemna joaca afara in aer curat, vacantele insemnau miscare, soare, paduri si hoinareli cit era ziua de lunga. Bunicii mei s-au stins la peste 80 de ani si fara sa fi fost vreodata bolnavi – cel putin eu nu-mi amintesc de asa ceva. Cam asa era lumea atunci..

Cum arata lumea noastra azi, la vreo 40 ani distanta?

Copiii de citiva anisori stau cu orele in fata unor televizoare si vad niste caricaturi de desene animate pline de violenta, din care nici omul mare nu recunoaste de fiecare data ce fel de animal este personajul respectiv. Cind mai cresc, alterneaza statul la televizor cu statul in fata unui computer la care “impusca” rate sau “imbraca” papusi.

Joaca lor afara trebuie supravegheata strict pentru ca un pas gresit facut in strada poate fi fatal in traficul rutier masiv de azi. Terenurile de joaca se rezuma la citeva zeci de metri patrati ingraditi, in vacante le este interzis sa intre in scoala ca sa se joace pe terenurile sportive (acelea au fost de mult inchiriate de smecheri ca sa subinchirieze doritorilor de tenis sau fotbal), intilnirea lor cu natura inseamna trecerea prin parc pe alei asfaltate, sau pentru norocosi 5 zile sau un weekend la munte, mare sau in delta. Iar acolo, de cele mai multe ori, principala preocupare este sa se joace pe consola cu jocuri electronice, sa joace tenis de masa daca reusesc sa prinda libera singura masa din pensiune, etc. Orice planta vad, pentru ei inseamna “iarba” sau “buruieni” necum sa le cunoasca si sa le mai si culeaga. Cind se fac mai mari, merg “la sala” ca sa “faca miscare” – asta pentru cei care chiar sint dornici sa depuna putin efort. Si asa mai departe…

Cum va arata lumea copiilor lor?..

E nevoie sa construim neaparat punti intre aceste lumi paralele, pentru ca altfel se pierd valori imense care tin de existenta noastra ca parte a naturii. Ne-am nascut, am evoluat si inca sintem protejati de natura inconjuratoare. Din ea ne tragem, in ea ne putem gasi energia, sanatatea si tot ce ne trebuie pentru traiul echilibrat de zi cu zi.

Natura ne-a purtat mereu de grija si ne ocroteste si azi la fel cum o facea cu mii de ani in urma. Trebuie doar sa ne intoarcem din nou cu fata catre ea, sa o vedem si sa o cunoastem prin ochii inaintasilor, ai nostri si mai ales prin ochii copiilor nostri. Daca nu vom face asta, micutii de azi vor fi straini in lumea lor reala si vor cauta aiurea sa traiasca in lumi virtuale generate de computere si de tehnologii sofisticate. Sint bune si poate chiar au devenit indispensabile – dar nu vor putea vreodata sa genereze efectul unei plimbari cu picioarele desculte prin iarba inrourata. Soarele a fost pus cu succes sa produca energie electrica in panouri fotovoltaice: e foarte bine – dar copilul tau stie cum e sa stea la soare umblind descult pe prundisul unui piriu, care susura si isi vede neabatut de drumul lui? L-ai dus cu tine intr-o poiana de padure sa caute, sa recunoasca si sa culeaga cu minuta lui fructele padurii? Sau pe o pajiste de munte unde sa doarma senin in iarba matasoasa si sa se simta apoi incarcat cu energie vitala, sa simta starea aceea de bine si de usurare? Tu o stii?..

Trebuie sa lasam natura sa ne invete tot ce am pierdut in timpul cit ne-am ratacit. Trebuie sa reinvatam sa fim copiii aceia curiosi si liberi care trebuia sa fim si sa redobindim increderea in natura: natura ne poarta de grija..

Written by admin